sâmbătă, 26 septembrie 2015

Beneficiile uleiului de cimbru


ULEIUL  DE   CIMBRU 


 Scurta istorie: 

                              Cimbrul (Satureja hortensis) este o plantă perenă din genul Satureja, familia labiatelor (Lamiaceae). Este o plantă scundă, care nu atinge mai mult de 20-30 centimetri în înălțime. Cimbrul preferă verile lungi, calde, secetoase, iar iarna supraviețuiește la temperaturi scăzute. Florile cimbrului sunt mici și au o culoare albă sau roz-palid. Frunzele au forma lanceolat-ovală, sunt netede și au un miros specific. Cimbrul se aseamănă întrucâtva la înfățișare curozmarinul.
                                Cimbrul își are originile pe țărmurile europene ale Mării Mediterane.În trecut, cimbrul se denumea și lămâiță, respectiv lămâioară și era deosebit de apreciat în Evul Mediu, mai ales în bucătăriile de pe lângă așezămintele monahale.
Cum il cultivam 
                            Cimbrul, atâta timp cât este cultivat într-un loc bine însorit, se mulțumește cu puțin. Crește pe aproape orice tip de sol, rezistă la secetă, dar și la ploi abundente. Este în schimb o plantă sensibilă la buruieni, de aceea plivitul trebuie făcut cât mai des. Cele mai aromate frunze se recoltează atunci când plantele au început să înflorească.
  Cimbru sau Cimbrisor ? 
                             Cimbrul nu trebuie confundat cu cimbrișorul (Thymus serpyllum) care, deși înrudit cu cimbrul care crește spontan înRomânia, aparține genului Thymus.
                              Cimbrișorul (Thymus serpyllum) denumit și iarba cucului sau tamâița, e tipic pajiștilor însorite alpine din Carpați și e folosit în medicina naturistă, la prepararea ceaiurilor contra răgușelilor și laringitelor. Mai este folosit, ca și maghiranul, și în gastronomie pentru a da aromă unor mâncăruri din carne de vită, legume sau pește.
În medicina naturistă, infuzia de cimbru uscat este deosebit de eficace în tratarea tusei rebele.


               Astfel am testat si am incercat in primul rand pentru par , tin sa precizez ca il chinui destul de des cu vopsele , placa , ondulator , perie , elastice plus vremea calduroasa si din cand in cand il mai rasfat si incerc sa il vitalizez . 

             Am adaugat cateva lingurite ... aproape 2 intr-un castronel cu doua galbenusuri ( am pus 2 gălbenușuri deoarece am parul lunguț ) si am amestecat pana am obtinut o maioneza, daca vrei sa îi dai o notă aromata si sâ aibe si antioxidanti îi poti pune 2-3 picaturi de vanilie sau cacao si gata 😊 . Aceasta compozitie se pune abia dupa ce te-ai spalat cu balsam si il lasi sa actioneze 15-20 de min. , la final te speli cu sampon si clatesti bine bine . In urma acestui tratament pe care il fosesc o data la 2 saptamani parul meu este mai ferm ,nu se mai rupe la pieptanare , are volum si este mai sanatos.




Beneficiile uleiului de cimbru


1. Uleiul de cimbru in aromaterapie

                   Uleiul esential de cimbru poate fi folosit la birou sau in camera de studiu in aromaterapie pentru ca stimuleaza creierul, te ajuta sa te concentrezi mai bine, ajuta memoria si te calmeaza in perioadele de stres si anxietate.



2. Antiinflamator natural

           Mai multe articole stiintifice au atestat proprietatile antiinflamatorii ale uleiului de cimbru. Intr-un studiu publicat in Journal of Lipid Research, mai multe uleiuri esentiale, printre care si uleiul de cimbru, si-au demonstrat capacitatea de a inhiba enzima COX-2 (asociata cu inflamatiile din organism). 

3. Antireumatic
        Uleiul de cimbru actioneaza efecient asupra reumatismului din doua directii: 1. este diuretic si ajuta la eliminarea toxinelor din organism si previne acumularea de acid uric si 2. stimuleaza circulatia periferica.



4. Ulei de cimbru pentru vergeturi si cicatrici
               Pune cateva picaturi de ulei esential de cimbru in uleiul de masaj pe care il folosesti in mod obisnuit sau intr-un alt ulei vegetal - de masline, de migdale, etc. si apoi maseaza zona afectata cu miscari blande, circulare. Uleiul de cimbru ajuta la estomparea cicatricilor si uniformizeaza aspectul pielii.

5. Calmeaza durerea
         Poti folosi un amestec similar cu cel recomandat la punctul de mai sus si pentru a calma durerea. Maseaza-l pe zona abdomenului inferior pentru a indeparta dismenoreea (durerile asociate cu menstruatia), pe picioare, dupa un efort sustinut, sau pe orice alta zona a corpului afectata de durere.


6. Combate respiratia neplacuta
           Uleiul de cimbru este antibacterian, iar mirosul sau placut, usor mentolat, il face sa fie ideal pentru produsele de ingrijire orala. Daca ai ramas fara apa de gura sau preferi o varianta naturala, pune cateva picaturi de ulei de cimbru intr-un paharel cu apa si apoi clateste bine gura cu acest amestec.

7. Ajuta la eliminarea viermilor intestinali
          Uleiul de cimbru este eficient in special in caz de infectare cu giardia, dar are rezultate bune si in tratamentul infectiilor cu alte tipuri de viermi intestinali. Uleiul de cimbru impiedica reproducerea si favorizeaza eliminarea parazitilor. Se recomanda 3-4 picaturi intr-o lingurita de ulei de masline sau de miere de doua ori pe zi, timp de 3-4 saptamani. In cazul copiilor doza trebuie redusa la jumatate.

8. Expectorant
            Uleiul de cimbru ajuta la vindecarea infectiilor, decongestioneaza caile nazale si calmeaza simptomele specifice racelilor. Il poti adauga intr-un lighean cu apa calda pentru a face inhalatii sau poti pune cateva picaturi in recipientul pentru aromaterapie.

9. Previne caderea si deteriorarea parului
              Adauga cateva picaturi de ulei de cimbru in mastile de par naturiste pe care le folosesti in mod obisnuit pentru a preveni si trata afectiunile scalpului si pentru a sustine cresterea sanatoasa a parului.

10. Ulei de cimbru pentru acnee
                   Uleiul si tinctura de cimbru sunt foarte eficiente in tratarea acneei pentru ca distrug bacteriile si au efect cicatrizant, grabesc vindecarea pielii si previn aparitia cosurilor.


Uleiul de cimbru - important de stiut!


                   Exista mai multe tipuri de cimbru, iar in functie de cel folosit in procesul de productie, uleiul rezultat poate avea beneficii, dar si concentratii a ingredientelor active, diferite. Este important, de aceea, sa ceri parerea farmacistului si sa citesti cu atentie prospectul inainte de utilizare. Uleiul esential de cimbru nu se foloseste niciodata nediluat (nici intern - mare atentie! Asigura-te ca produsul achizitionat este recomandat si pentru uz intern!, nici extern - pentru ca poate produce arsuri ale pielii). Luat in supradoza, uleiul de cimbru poate da reactii adverse foarte puternice ce pot duce pana la convulsii, varsaturi, dureri abdominale severe si chiar delir.

Cum sa prepari ulei de cimbru


                      Daca-ti doresti o alternativa mai slaba, mai economica si, poate, mai de incredere la uleiul esential de cimbru din comert, iti poti prepara un ulei de cimbru chiar la tine acasa. Ai nevoie de o legatura de cimbru proaspat si 200 ml de ulei (poti folosi ulei de rapita, de masline sau chiar de floarea soarelui). Spala bine cimbrul, apoi lasa-l pana se usuca toata apa de pe el. Pune-l intr-un mojar si piseaza-l bine pentru a ajuta la eliminarea uleiurilor naturale. Amesteca cimbrul pisat cu uleiul si apoi lasa amestecul la macerat intr-un loc racoros pentru cel putin doua saptamani. Daca folosesti uleiul de cimbru pentru gatit, il poti fierbe un pic inainte de a-l depozita pentru a stimula eliberarea a cat mai mult din aroma cimbrului. 

vineri, 25 septembrie 2015

Trasee montane - Tiganesti


Prima zi: 



Busteni (850m)  Refugiul Tiganesti (2178m): 

durata 11h/diferenta de nivel 1328 m 
traseu marcat: triunghi rosu (Busteni – Cabana Malaiesti), banda galbena (Cab. Malaiesti – Refugiul Tiganesti)

Descriere traseu:
- de anduranta (destul de lung);
- de trailing (drumetie), ascendant, dificultate medie spre ridicata: poteci prin padure, portiuni stancoase usor accidentate, asigurate de cabluri si lanturi, asistate de scari si podete, urcusuri pieptis, poteci de culme;


















Repere:

Triunghi rosu

Busteni – Caminul Alpin – Plaiul Munticelul – Poiana Costilei – Pichetul Rosu – Poiana Bucsoiului – La Prepeleac – Saua Malaiesti – Cabana Malaiesti





Banda galbena

Cabana Malaiesti – Crucea Tiganesti – Culmea Padina Crucii – Valea Tiganesti – Lacul Tiganesti si Stana Tiganesti (parasita) – Culmea Tiganesti – Refugiul Tiganesti

  Nu am urcat pe Vf Tiganesti (2214) deoarece a inceput sa ploua si vizibiliatea a scazut considerabil

















A doua zi:

Refugiul Tiganesti (2178m)  Bran (763m):
Durata  5h/ diferenta de nivel 1415m


Descriere: de trailing, dificultate medie, descendent, poteci de culme-in prima parte a traseului, portiuni stancoase usoare, predomina petecile prin padure;

Repere: Banda rosie
Coboram pe versantul vestic al Muntele Tiganesti – Culmea Clincea - Turnul Clincei – La stanci – Poiana Clincei - Poiana Panicerului – Muchia Oprisului – Muchia Orbului – Podul Oprisului - Bran






























Multumesc sotului meu Villa Claudiu C. Pentru sprijinul acordat si intelegere . 
                 Te iubesc