Albinute si Miere
Mierea de albine a fost prima substanță dulce folosită de om, fiind prețuită în special de preoți în cadrul diverselor ritualuri. Există suficiente mărturii că în civilizațiile antice mierea era folosită, printre altele, la prepararea unei băuturi alcoolice la care se adăuga polen și levuri din faguri, însă, cele mai vechi documente referitoare la miere sunt două fragmente scrise în limba sumeriană. De la egipteni au rămas mărturii privind modul de recoltare și folosire a mierii. Babilonienii și diferitele civilizații străvechi din India și China, utilizau mierea atât ca medicament cât și la ritualuri și ceremonii. În Vechiul Testament găsim scris "miere" de peste 60 ori. În Grecia antică s-a scris mult despre producerea de miere. Hipocrate recomanda mierea pentru vindecarea unor afecțiuni (gastrointestinale, renale, respiratorii) și pentru tratamentul plăgilor. Dioscoride, autorul unei cărți în cinci volume, „De Materia Medica”, trata plăgile fistulizate folosind mierea în aplicații locale.
Pliniu indica mierea în asociere cu untură de pește la tratarea rănilor infectate. Musulmanii foloseau mierea ca un leac bun pentru orice boală. Folosirea mierii în alimentație (ca hrană, băutură, conservant), în medicină, în ritualurile religioase a fost în continuă creștere până la descoperirea zahărului din trestie și sfeclă. În anul 1871 a fost descoperită invertaza, (o enzimă care grăbește conversia zahărului în glucoză și fructoză).
Clasificarea si caracteristicile mierii
- După proveniență:
- - miere de flori, (florală), provenită din prelucrarea nectarului și polenului cules de albine din florile plantelor melifere,
- - miere de mană, (extraflorală), provenită de pe alte părți ale plantei, în afară de flori; poate fi de origine animalăsau vegetală.
- După speciile de plante melifere de la care albinele au adunat nectarul:
- - miere monofloră, provenită integral, (sau în mare parte), din nectarul florilor unei singure specii: (salcâm, tei,floarea soarelui, mentă)
- - miere polifloră, provenită din prelucrarea unui amestec de nectar de la florile mai multor specii de plante.
- După modul de obținere:
- - în faguri (se livrează în faguri),
- - scursă liber din faguri ,
- - extrasă cu ajutorul centrifugii ,
- - obținută prin presarea fagurilor ,
- - topită (fagurii sunt încălziți).
- După consistență:
- - lichidă (fluidă),
- - cristalizată (zaharisită).
- După culoare: - incoloră, galben-deschisă, aurie, verzuie, brună sau roșcată.
- După aromă, diversele sorturi de miere, se apreciază prin miros și degustare, indicându-se denumirea speciei de plante din care provin.
La clasificare se mai poate lua în considerare și: compoziția chimică, puritatea, puterea calorică.
Mierea este un aliment cu gust dulce și parfumat, cu aspect semifluid, vâscos sau cristalizat și culoare specifică, având un conținut mare de zaharuri și substanțe minerale, vitamine, enzime, acizi organici.
Culoarea.
În raport cu substanțele colorate care se găsesc în nectar și care sunt pigmenți vegetali-caroten, clorofilă, xantofilă- culoarea mierii diferă de la incolor până la neagră. La mierea de nectar predomină culoarea galbenă. Mierea strânsă la începutul primăverii are o culoare de un galben viu, până la portocaliu. Cu timpul, mierea își pierde culoarea inițială, de obicei se închide la culoare, iar în timpul cristalizării se deschide.
Producerea mierii de către albine este un proces complex de transformare a materiei prime în miere, începând cu recoltarea și terminându-se cu căpăcirea celulelor din faguri. Albinele lucrătoare recoltează nectarul sau mana cu ajutorul aparatului bucal (trompa) și le înmagazinează un timp în gușă, unde sunt amestecate cu salivă, iar la sosire transferă conținutul zaharat albinelor din stup, care îl prelucrează în continuare, până se obține produsul finit.
Există numeroși factori care influențează compoziția chimică a mierii: calitatea și compoziția materiei prime (nectar sau mană), abundența acesteia, factorii climatici, modul de exploatare a albinelor, modul de recoltare, condiționare și conservare. Mierea obținută va avea caractere specifice condițiilor în care s-a produs.
Elementele care intră în compoziția mierii pot fi împărțite în trei grupe: apă, substanțe zaharoase, substanțe nezaharoase.
Constituenții majori ai mierii sunt apa și substanțele zaharoase, care reprezintă 99% din miere.
În mod normal, mierea recoltată, prelucrată și conservată în condiții bune are umiditatea între 17-18%. Nectarul adus în stup are un conținut mare de apă (peste 50%), dar căpăcirea se face numai după ce umiditatea este de maxim 20%, procentul de apă din miere fiind invers proporțional cu gradul de umplere al fagurilor. Umiditatea atmosferică ridicată determină creșterea umidității din stup, cât și o umiditate ridicată a mierii, datorită proprietăților higroscopice ale acesteia.
În încăperile de depozitare umiditatea atmosferică nu trebuie să depășească 60%. Mierea cu un conținut ridicat de glucoză, (cum este cea de rapiță), va fi mai higroscopică și va avea o perioadă de conservare mai scăzută, trebuind să fie păstrată în vase etanșe și depozitată în încăperi uscate. Mierea cu un raport glucoză / fructoză subunitar, (cum este cea de salcâm sau trifoi), poate fi destinată unei consumări mai îndelungate. Mierea cristalizată este întotdeauna mai higroscopică decât cea fluidă sau lichidă. Creșterea umidității mierii peste 20% duce la scăderea calității acesteia și favorizează dezvoltarea levurilor care produc fermentarea.
Mierea poate fi considerată o soluție concentrată de zaharuri, datorită faptului că principalii componenți ai mierii sunt substanțele zaharoase:
Glucidele sunt aldehide sau cetone ale unor alcooli polivalenți și în funcție de posibilitatea lor de a se hidroliza se împart în:
- glucide nehidrolizabile, numite oze, monoze, sau monozaharide, (zaharuri simple). Ozele sunt oxialdehide sau oxicetone provenite din oxidarea unor polialcooli și sunt denumite după numărul atomilor de carbon, cele mai răspândite fiind:
- - pentoza
- - hexoza
- - glucoza
- glucide hidrolizabile, (capabile de a fi descompuse sub influența acizilor sau enzimelor în zaharuri mai simple), numite ozide, care se împart în:
- holozide, (în alcătuirea cărora intră în exclusivitate monozaharidele), fiind cele mai importante pentru studiul mierii, iar dintre acestea:
- - zaharoză
- - maltoză
- - trahaloză
- - melecitoză
- - pentozani
- - fructozani
- heterozide, (în alcătuirea cărora intră o componentă glucidică și una neglucidică (sau aglicon).
Dextrinele. În miere se mai găsesc în cantități mari și alte holozide complexe sau heterozide ca mucegaiuri, gume, etc, denumite impropriu dextrine. În mierea de mană dextrinele pot depăși 5%. Prezența dextrinelor mărește vâscozitatea mierii și îi dă un aspect cleios, neplăcut.
Substanțele nezaharoase se găsesc în cantități mici în mierea de albine, aproximativ 1% din miere, și nu sunt lipsite de importanță, contribuind la specificitatea acestui apreciat produs.
Fermenții (enzimele sau diastazele), sunt catalizatori biologici cu originea în celula vie. Din punct de vedere structural sunt compuși organici cu caracter proteic, având o componentă proteică, apoenzimă, (care îi conferă specificitatea de substrat) și o grupare chimică, coenzimă, (care determină activitatea catalitică a enzimei). Acțiunea enzimelor este reversibilă, iar această proprietate se exercită atât asupra reacțiilor de descompunere, cât și asupra celor de sinteză.
Activitatea enzimelor este influențată de mai mulți factori:
- - temperatura optimă de activitate, (enzimele sunt total distruse la 80 °C, iar la temperatură scăzută se conservă);
- - reacția mediului, (enzimele din miere au pH între 4-7, pH-ul mic favorizând activitatea invertazei, iar pH-ul mare, pe cea a amilazei);)
- - prezența electroliților poate stimula sau inhiba activitatea enzimelor;
- - influența razelor ultraviolete are, de asemenea, efect asupra activității enzimatice.
Principalii fermenți din mierea de albine sunt carbohidrazele, iar dintre acestea:
- - invertaza și zaharaza (sucraza), acționează asupra zaharozei, scindând-o în glucoză și fructoză;
- amilaza:
- - alfa amilaza (amilaza dextrinogenă), acționează asupra amidonului pe care îi transformă inițial în dextrine, iar în final în maltoză;
- - beta amilaza (amilaza zaharogenă), acționează asupra amidonului pe care îi transformă direct în maltoză;
Sărurile minerale: Substanțele minerale totale din mierea de albine variază în limite foarte largi datorită multor factori, (natura materiei prime și gradul de impurificare al acesteia, condițiile climatice, modul de extracție, prelucrare și conservare, etc).
Principalele elemente minerale din miere sunt: sodiu, potasiu, fosfor, magneziu, cupru, aluminiu, mangan, fier, clor, sulf, siliciu, cât și unele microelemente: beriliu,galiu, vanadiu, zirconiu, titan, nichel, staniu, plumb, argint.
Vitaminele: Mierea de albine este valoroasă și prin conținutul său în vitamine, care provin în exclusivitate din polenul și nectarul plantelor.
Principalele vitamine din miere aparțin celor două grupe:
- - hidrosolubile:
- Vitamina B1 (tiamină), Vitamina B2 (riboflavină), Vitamina B6 (piridoxină), Vitamina PP (niacină), Vitamina H (biotină), Vitamina B12 (cianocobalamină),Vitamina C (acid ascorbic), acid pantotenic, acid folic, rutină;
- - liposolubile:
- Provitaminele A, Vitamina K,
Plante Toxice
Există mai multe familii de plante cu proprietăți toxice. Solanaceae este o familie de plante ce conțin toxine și cunoscute ca producătoare de miere toxică:
- Coriaria arborea (Tutu), Melicope ternata din Noua Zeelandă
- Rhododendron ponticum,Rhododendron luteum, Rhododendron groenlandicum (Azalee), Trabzon, Turcia
- Tripetalieia paniculata și Ledum palustre, Japonia
- Atropa Belladonna (Mătrăgună), Fatura metel, Hyoscyamus niger (Măselariță), Datura inoxia, Datura stramonium(Ciumăfaie) în Europa (Ungaria, Polonia, România)
- Gelsemium sempervirens (Iasomie galbenă), Kalmia latifolia (Laur de munte), S.U.A.
- Cannabis Sativa (Cânepă), Turbin corymbosa, Rivea corymbosa, Datura, Serjania lethalis, America de Sud
- Senecio jacobaea, Juncus effusus (Rugina)
Consumată în exces, mierea toxică poate provoca scăderea tensiunii arteriale, greață, amețeală, leșin, tulburări de vedere etc.
Efectele sunt similare unui drog, durează chiar și câteva ore și pot include de asemenea paralizie a membrelor și a gurii, salivare abundentă, transpirație, vomă, pierderea echilibrului, excitabilitate ridicată, slăbiciune musculară, halucinații, convulsii violente și chiar deces.
Cu toate acestea, mierea toxică este folosită și ca tratament pentru hipertensiune arterială, bolile de stomac, diabet, dar și pentru a spori performanțele sexuale, fiind bine cunoscut efectul ei afrodiziac.
Beneficiile mierii
- Mierea contine 80% zaharuri naturale care ridica usor nivelul insulinei, ajutand triptofarnul (substanta resposabila cu somnul) sa ajunga mai repede la creier. Este indicat sa iei o lingurita de miere seara, inainte de culcare, in special daca ai insomnii.
- Mierea de albine are proprietati antibacteriene si impiedica infectarea zonelor cu taieturi minore si julituri. Datorita consistentei groase, mierea nu permite bacteriilor sa patrunda in rana. Daca te-ai julit sau te-ai taiat aplica putina miere de albine si bandajeaza zona afectata.
- Desi multi sportivi se bazeaza in primul rand pe carbohidrati pentru a face fata unui antrenament solicitant, glucoza din compozitia mierii este chiar mai valoroasa pentru a creste rezistenta fizica si nivelul de energie. Incearca sa iei o lingurita de miere inainte de antrenament sau prepara-ti o limonada proaspata din lamaie si miere.
- Mierea este combinata cu lamaie, ovaz sau alte ingrediente si creme. Exista multe semne care indica disparitia petelor si a acneei, datorita utilizarii de miere, precum si furnizarea de elasticitate la nivelul fetei si gatului, evitand aparitia ridurilor. De asemenea, acest nectar este folosit si pentru prepararea samponului sau sapunului.
- O lingurita de miere si o cana cu apa calduta este tot ce trebuie pentru o dantura sanatoasa. Daca se spala gura cu acest amestec, mierea curata si omoara germenii si ofera o repiratie mai proaspata
- Mierea este o sursa foarte concentrate de fructoza, o forma de zahar care accelereaza oxidarea alcoolului in ficat. Consumati miere, daca ati avut parte de o noapte salbatica; aceasta ajuta corpul sa elimine alcoolul care ramane in corpul dumneavoastra.
- Pentru ca parul sa straluceasca este recomandat ca acesta sa fie tratat cu un amestec de miere, apa si suc de lamaie, se formeaza o masca ce se aplica pe parul uscat si se mentine timp de cateva ore dupa care se spala cu apa calduta si se samponeaza.
- Mierea are un efect mult mai puternic in ameliorarea tusei decat orice alt medicament prescris de medic. Studiul realizat de catre doctorul Ian Paul a identificat ca o cantitate redusa de miere consumata inainte de culcare a avut un rezultat foarte bun in cazul copiilor care sufereau de o tuse puternica pe timpul noptii.
- Proprietatile antioxidante si anti-bacteriane ale mierii pot sa imbunatateasca sistemul digestiv , te ajuta sa te mentii sanatos si sa lupti impotriva bolilor.
- Propolisul contine fitochimicale care au numeroase proprietati de prevenire a cancerului si proprietati anti-tumorale. Printre substantele binefacatoare sunt: acidul cafeic, metal cafet, feniletil cafeat etc. Aceste substante previn cancerul de colon prin inhibarea activitatii a doua enzime implicate in producerea de compusi ce cauzeaza cancerul.
In urmatorul articol iti voi prezenta beneficiile propolisului dar si cateva retete testate avand ca ingredient mierea... si daca iti doresti sa achizitionezi miere, propolis sau polen natural 100% iti recomand :
Foto- google
Info:
Eugen Mârza și Nicolae Nicolaide, Inițiere și practică în apicultură,
Dr. M. Marin, . Valoarea alimentară, dietetică și terapeutică a produselor apicole
Aproape totul despre albine si mierea de albine, Alexandra Ion
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu